Contract de intretinere dupa deces – model actualizat pentru anul 2026

Contract de întreținere după deces – efecte, obligații și transferul bunului

Expresia Contract de întreținere după deces este utilizată frecvent de persoanele care doresc să transmită o casă, un apartament, un teren sau un alt bun unei persoane care se obligă să le îngrijească până la sfârșitul vieții. Din punct de vedere juridic, documentul este un contract de întreținere, încheiat în timpul vieții părților, iar decesul creditorului întreținerii determină încetarea prestațiilor viitoare și producerea anumitor efecte prevăzute în contract și de lege.

Contractul nu poate fi încheiat pentru prima dată după moartea persoanei care trebuia să primească întreținerea. După deces, aceasta nu mai poate exprima consimțământul, nu mai poate negocia obligațiile și nu mai poate semna actul autentic. Moștenitorii nu pot crea retroactiv un contract pe care defunctul nu l-a încheiat în timpul vieții.

În mod obișnuit, prin contract, proprietarul transmite un bun sau un alt capital unei persoane care se obligă să îi asigure întreținerea și îngrijirea pentru o perioadă determinată ori pe durata vieții. Contractul poate include și obligația debitorului de a suporta și organiza înmormântarea creditorului.

Un model contract de întreținere după deces trebuie să explice foarte clar ce se întâmplă cu bunul, când se transmite proprietatea, ce drepturi păstrează persoana întreținută, ce prestații sunt datorate în timpul vieții și ce obligații trebuie îndeplinite după deces.

Ce înseamnă juridic formularea „după deces”

Formularea poate avea mai multe sensuri practice, dar acestea trebuie diferențiate înainte de redactarea documentului.

În primul rând, persoana poate dori să primească întreținere pe durata vieții, iar după deces bunul să rămână definitiv celui care a prestat îngrijirea. Într-un asemenea caz, contractul se încheie în timpul vieții, iar dreptul asupra bunului poate fi transmis încă de la autentificarea și înscrierea actului, nu neapărat la momentul decesului.

În al doilea rând, expresia poate desemna obligația debitorului de a organiza și suporta înmormântarea după decesul creditorului întreținerii.

În al treilea rând, persoana poate intenționa ca bunul să fie transmis numai după moarte, fără o contraprestație reală de întreținere în timpul vieții. În această situație trebuie analizat un testament, nu utilizată artificial denumirea unui contract de întreținere.

Contractul trebuie semnat în timpul vieții

Creditorul întreținerii și debitorul întreținerii trebuie să fie în viață și să își exprime consimțământul valabil la încheiere.

Notarul trebuie să poată verifica identitatea, discernământul, intenția reală și lipsa unei constrângeri. Persoana care transmite bunul trebuie să înțeleagă că semnează un contract cu efecte patrimoniale importante și că actul nu este echivalent cu o simplă promisiune pentru viitor.

După deces, moștenitorii pot prezenta contractul existent în procedura succesorală, îl pot invoca într-un litigiu sau pot exercita anumite drepturi transmise de lege, însă nu pot semna contractul în locul defunctului.

Cine este creditorul întreținerii

Creditorul este persoana în beneficiul căreia se asigură întreținerea și îngrijirea.

Acesta poate transmite un apartament, o casă, un teren, o sumă de bani sau un alt bun în schimbul prestațiilor asumate de debitor.

Creditorul nu trebuie să fie neapărat rudă cu persoana care îl îngrijește. Contractul poate fi încheiat între părinți și copii, bunici și nepoți, frați, soți, parteneri, prieteni sau persoane fără nicio legătură de rudenie.

Contractul trebuie să conțină datele complete ale creditorului și să precizeze dacă întreținerea este datorată exclusiv acestuia ori și unei alte persoane, precum soțul său.

Cine este debitorul întreținerii

Debitorul este persoana care își asumă furnizarea prestațiilor de întreținere și îngrijire.

Acesta trebuie să aibă capacitatea practică și financiară de a îndeplini obligațiile. Nu este suficientă simpla declarație că va ajuta creditorul, dacă în realitate locuiește la mare distanță, nu dispune de resurse și nu a stabilit cum va organiza îngrijirea.

Pot exista mai mulți debitori, de exemplu doi soți care preiau împreună obligația. Contractul trebuie să arate dacă fiecare răspunde pentru întreaga întreținere sau numai pentru o anumită parte.

Este important să se precizeze cine asigură efectiv hrana, locuința, deplasarea, îngrijirea medicală, cumpărăturile și celelalte prestații.

Beneficiarul întreținerii poate fi un terț

Contractul poate fi încheiat și în beneficiul unei alte persoane decât cea care transmite capitalul.

De exemplu, proprietarul poate transmite un bun, iar întreținerea să fie prestată în favoarea soțului, părintelui sau unei alte persoane desemnate.

Într-o asemenea situație trebuie identificat beneficiarul, stabilită durata și explicat ce se întâmplă dacă persoana care a transmis bunul și beneficiarul decedează la momente diferite.

Actul nu trebuie să lase neclară viața persoanei în funcție de care se determină durata obligației.

Forma autentică este obligatorie

Contractul de întreținere trebuie încheiat în formă autentică la notar. Un înscris semnat acasă, o declarație de mână, un mesaj sau o promisiune verbală nu înlocuiesc actul autentic.

Nerespectarea formei obligatorii afectează valabilitatea contractului. Părțile nu pot remedia această problemă prin simpla recunoaștere ulterioară a semnăturilor.

Notarul verifică documentele, redactează clauzele și explică efectele transferului, obligațiilor și drepturilor păstrate de creditor.

Dacă actul include un imobil, sunt necesare și verificările cadastrale, fiscale și de carte funciară corespunzătoare.

Ce bunuri pot fi transmise

În practică, obiectul este adesea un apartament, o casă sau un teren.

Pot fi transmise și cote de proprietate, spații comerciale, bunuri mobile valoroase, sume de bani sau alte forme de capital, dacă sunt identificate și pot forma obiectul actului.

Contractul trebuie să precizeze exact ceea ce primește debitorul în schimbul întreținerii. O formulare precum „toate bunurile mele” poate ridica probleme dacă nu există o identificare suficientă și dacă se încearcă dispunerea asupra unei moșteniri viitoare.

Pentru un imobil trebuie menționate adresa, numărul cadastral, numărul cărții funciare, suprafața, cota de proprietate și construcțiile ori anexele incluse.

Verificarea proprietății înainte de semnare

Persoana care transmite bunul trebuie să demonstreze că este proprietar și că are dreptul să dispună de el.

Notarul verifică actul de dobândire, cartea funciară, certificatul fiscal și situația sarcinilor.

Dacă imobilul este ipotecat, sechestrat, afectat de un litigiu sau grevat de drepturile altei persoane, situația trebuie soluționată ori explicată în act.

O persoană nu poate transmite întregul imobil dacă deține numai o cotă și ceilalți coproprietari nu participă la contract.

Bunul comun al soților

Dacă bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei, trebuie verificat regimul matrimonial.

Faptul că numai unul dintre soți apare într-un document nu înseamnă întotdeauna că acesta poate transmite singur întregul drept.

Notarul poate solicita participarea ambilor soți sau documentele din care rezultă caracterul propriu al bunului.

Contractul nu trebuie folosit pentru a diminua în mod ascuns drepturile celuilalt soț asupra unui bun comun.

Momentul în care se transmite proprietatea

Una dintre cele mai frecvente confuzii este presupunerea că debitorul devine proprietar numai după decesul creditorului.

Atunci când prin contract este transmis un imobil în schimbul întreținerii, dreptul se dobândește potrivit clauzelor actului autentic și regulilor de carte funciară. În practica obișnuită, transferul are loc în timpul vieții creditorului, odată cu încheierea și înscrierea actului.

Creditorul nu mai este proprietar deplin dacă a transmis dreptul, chiar dacă păstrează folosința locuinței. Din acest motiv trebuie să înțeleagă exact efectele înainte de semnare.

Decesul nu reprezintă automat momentul transferului, ci poate reprezenta momentul la care încetează obligația viageră de întreținere și se stinge dreptul de uzufruct ori de abitație rezervat creditorului.

Rezervarea uzufructului viager

Creditorul își poate rezerva dreptul de uzufruct asupra imobilului transmis.

Uzufructul îi poate permite să folosească bunul și, în limitele dreptului constituit, să beneficieze de fructele acestuia. Conținutul exact trebuie stabilit în act.

Debitorul dobândește nuda proprietate, iar dreptul său de folosință rămâne limitat până la stingerea uzufructului.

După decesul uzufructuarului, dreptul viager se stinge, iar proprietarul poate solicita actualizarea cărții funciare pe baza documentelor necesare.

Rezervarea dreptului de abitație

Creditorul își poate rezerva dreptul de a locui în casă sau apartament pe durata vieții.

Contractul trebuie să precizeze dacă poate folosi întregul imobil sau numai anumite camere și dacă poate locui împreună cu soțul, un îngrijitor ori alte persoane.

Dreptul de abitație oferă protecție locativă, dar trebuie redactat suficient de clar pentru a evita conflictele privind accesul, utilitățile și utilizarea anexelor.

Durata întreținerii

Întreținerea poate fi stabilită pentru o anumită perioadă sau pe durata vieții creditorului.

Dacă durata nu este precizată ori este menționat caracterul viager, prestațiile sunt datorate pe toată durata vieții persoanei în funcție de care a fost stabilit contractul.

Pentru mai mulți beneficiari trebuie precizat dacă obligațiile continuă până la decesul ultimului supraviețuitor și dacă nivelul prestațiilor se modifică după decesul unuia dintre aceștia.

Contractul pe durată determinată încetează la expirarea perioadei, dar și mai devreme dacă persoana pentru care era prestată întreținerea decedează.

Ce cuprinde obligația de întreținere

Întinderea prestațiilor trebuie stabilită în raport cu valoarea bunului transmis și cu condiția socială anterioară a creditorului.

Întreținerea nu înseamnă numai oferirea ocazională a unor bani sau efectuarea cumpărăturilor atunci când debitorul are timp.

În funcție de contract și de nevoile persoanei, aceasta poate include hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, locuință, utilități, îngrijire personală, deplasări, medicamente și cheltuieli legate de boală.

Actul trebuie să transforme obligațiile generale în prestații suficient de concrete și verificabile.

Asigurarea hranei

Contractul trebuie să precizeze dacă debitorul pregătește mesele, cumpără alimentele, plătește livrarea sau oferă o sumă destinată hranei.

Trebuie luate în considerare vârsta, recomandările medicale, dieta și capacitatea creditorului de a se gospodări singur.

O persoană care nu mai poate găti poate avea nevoie de mese pregătite zilnic, nu numai de produse lăsate săptămânal la domiciliu.

Locuința și utilitățile

Trebuie stabilit unde va locui creditorul și cine suportă energia, gazele, apa, întreținerea, reparațiile și celelalte cheltuieli.

Dacă rămâne în imobilul transmis, trebuie precizat dreptul în baza căruia îl folosește și accesul debitorului.

Dacă se mută în locuința debitorului, trebuie descrise spațiul și condițiile oferite.

Creditorul nu trebuie mutat într-un alt loc împotriva voinței sale numai pentru că aceasta este o soluție mai ieftină pentru debitor, dacă actul stabilește altceva.

Menajul și îngrijirea zilnică

Întreținerea poate presupune curățenie, spălarea hainelor, cumpărături, pregătirea locuinței pentru sezonul rece și ajutor pentru activitățile zilnice.

Contractul trebuie să precizeze frecvența, mai ales dacă creditorul locuiește singur.

Debitorul poate apela la o altă persoană sau la un serviciu profesional, dacă actul permite acest lucru și calitatea îngrijirii este corespunzătoare.

Îngrijirea medicală

Debitorul nu înlocuiește medicul, dar trebuie să asigure sprijinul convenit pentru consultații, analize, tratamente și procurarea medicamentelor.

Contractul poate include însoțirea la spital, transportul, îngrijirea la domiciliu și plata cheltuielilor care nu sunt decontate.

Trebuie stabilit ce se întâmplă dacă persoana necesită un îngrijitor permanent, internare într-un centru sau servicii medicale costisitoare.

O clauză generală privind „toate cheltuielile medicale” trebuie raportată la valoarea bunului și la posibilitățile reale asumate de debitor.

Îngrijirea într-un centru rezidențial

Starea creditorului poate ajunge la un nivel în care îngrijirea la domiciliu nu mai este sigură sau suficientă.

Contractul trebuie să precizeze dacă debitorul poate organiza internarea într-un centru și cine suportă costurile.

Decizia nu trebuie luată numai pentru comoditatea debitorului, fără a ține cont de interesul, starea și voința creditorului, în măsura în care acesta le poate exprima.

Obligația de înmormântare după deces

Atunci când întreținerea are caracter viager sau creditorul decedează în cursul perioadei contractuale, debitorul are obligația de a asigura înmormântarea potrivit regulilor aplicabile contractului de întreținere.

Aceasta este principala prestație care se execută după decesul persoanei întreținute.

Contractul trebuie să precizeze nivelul cheltuielilor, locul înhumării, existența unui loc de veci, opțiunea pentru înhumare sau incinerare, ceremonia religioasă și celelalte dorințe importante.

Formularea trebuie să rămână realistă și să permită adaptarea la costurile și circumstanțele existente la data decesului.

Cheltuielile funerare

Pot fi incluse serviciile funerare, sicriul sau urna, transportul, locul de veci, taxele, ceremonia, obiectele necesare și masa de pomenire, dacă aceasta a fost convenită.

Trebuie stabilit cine păstrează facturile și cum este utilizat un eventual ajutor de deces.

Dacă o rudă achită urgent anumite sume, contractul și comunicările dintre părți trebuie analizate pentru a determina dacă debitorul trebuie să le ramburseze.

Moștenitorii nu trebuie să organizeze separat servicii costisitoare și să pretindă ulterior orice sumă fără informarea persoanei care avea obligația contractuală.

Ce se întâmplă cu bunul după deces

Dacă proprietatea a fost transmisă în timpul vieții prin actul autentic, bunul nu revine automat în patrimoniul succesoral la deces.

Debitorul rămâne proprietarul dreptului dobândit, dacă actul este valabil și nu a fost desființat.

Drepturile viagere rezervate creditorului, precum uzufructul sau abitația, se sting la deces, iar situația trebuie actualizată în cartea funciară.

Dacă în contract au fost incluse condiții, sarcini sau drepturi în favoarea altor persoane, efectele trebuie analizate conform conținutului actului.

Bunul mai intră în moștenire

Un bun transmis valabil înainte de deces nu mai aparține, în principiu, defunctului la data deschiderii succesiunii.

Moștenitorii nu îl dobândesc automat și nu îl pot împărți ca pe un bun rămas în proprietatea defunctului.

În masa succesorală pot rămâne alte drepturi, creanțe, bani, bunuri și eventuale acțiuni legate de contract.

Notarul care soluționează succesiunea trebuie informat despre existența actului, iar contractul și extrasul de carte funciară trebuie prezentate.

Drepturile moștenitorilor creditorului

Moștenitorii nu pot desființa contractul numai pentru că nu sunt de acord cu decizia defunctului sau pentru că se așteptau să primească imobilul.

Ei pot invoca motive juridice precum lipsa formei autentice, lipsa discernământului, consimțământul viciat, simularea, nulitatea ori neexecutarea obligației, dacă există fapte și probe care susțin o asemenea cerere.

Dreptul la acțiunea în rezoluțiunea contractului pentru motivele recunoscute de lege se poate transmite moștenitorilor.

Aceștia trebuie să demonstreze afirmațiile prin contract, acte medicale, martori, documente financiare, comunicări și alte probe relevante.

Moștenitorii rezervatari

Soțul supraviețuitor, descendenții și, în anumite situații, părinții defunctului pot avea calitatea de moștenitori rezervatari.

Un contract de întreținere cu titlu oneros nu este automat o donație și nu este redus numai pentru că bunul transmis reprezintă o parte importantă a patrimoniului.

Totuși, Codul civil instituie o prezumție specială pentru anumite înstrăinări către un descendent, un ascendent privilegiat sau soțul supraviețuitor, realizate în schimbul întreținerii pe viață ori cu rezervarea unor drepturi viagere.

Prezumția operează în favoarea moștenitorilor rezervatari care nu au consimțit la înstrăinare și poate fi combătută prin probe privind caracterul real și oneros al contractului.

Consimțământul celorlalți moștenitori

Proprietarul nu are nevoie, ca regulă generală, de acordul viitorilor moștenitori pentru a dispune de bunurile sale proprii în timpul vieții.

Cu toate acestea, consimțământul moștenitorilor rezervatari poate avea importanță în cazul prezumției speciale referitoare la înstrăinarea în schimbul întreținerii pe viață către anumite rude sau către soț.

Semnătura unei rude nu trebuie obținută formal, fără ca persoana să înțeleagă efectele declarației sale.

Diferența dintre contractul de întreținere și testament

Contractul de întreținere este un act bilateral, acceptat de ambele părți, care creează obligații încă din timpul vieții.

Testamentul este un act unilateral și revocabil prin care o persoană stabilește ce se întâmplă cu bunurile sale după deces.

Prin contract, creditorul poate transmite bunul în timpul vieții și primește în schimb întreținere. Prin testament, beneficiarul nu devine proprietar înainte de deces și nu este obligat automat să presteze întreținere numai pentru că a fost desemnat legatar.

Dacă intenția principală este transmiterea bunului numai după deces, fără prestații reale în timpul vieții, testamentul poate fi instrumentul corespunzător.

Diferența dintre contractul de întreținere și donație

Donația presupune transmiterea cu titlu gratuit a unui bun.

Contractul de întreținere cu titlu oneros presupune o contraprestație: îngrijirea și întreținerea creditorului.

O donație poate conține o sarcină, dar aceasta nu trebuie confundată automat cu structura și întinderea unui contract de întreținere viageră.

Dacă prestațiile sunt fictive, nesemnificative ori nu au fost intenționate în realitate, moștenitorii pot susține că actul ascunde o liberalitate.

Diferența dintre întreținere și rentă viageră

În cazul rentei viagere, prestația constă, în principal, într-o sumă de bani sau alte bunuri fungibile plătite periodic.

În cazul întreținerii, obligația este executată de regulă în natură și presupune hrană, locuință, îngrijire și sprijin adaptat nevoilor creditorului.

Caracterul personal și relația dintre părți au o importanță mai mare în contractul de întreținere.

În anumite situații, instanța poate înlocui întreținerea în natură cu o rentă bănească corespunzătoare.

Înlocuirea întreținerii cu o sumă de bani

Pot apărea motive obiective pentru care întreținerea în natură nu mai poate continua.

De exemplu, creditorul și debitorul pot ajunge să locuiască la mare distanță, starea medicală poate impune îngrijire profesională ori debitorul poate deceda.

În asemenea situații, instanța poate înlocui prestațiile în natură cu plata unei sume de bani corespunzătoare, chiar dacă neexecutarea nu este imputabilă uneia dintre părți.

Valoarea trebuie să reflecte nevoile creditorului și prestațiile prevăzute inițial, nu să reprezinte o sumă simbolică.

Decesul debitorului întreținerii

Moartea persoanei care presta întreținerea poate face imposibilă continuarea exact în forma convenită.

Contractul nu trebuie să presupună că obligațiile dispar fără nicio consecință și că moștenitorii debitorului păstrează bunul fără o soluție pentru creditor.

În funcție de situație, poate fi solicitată înlocuirea întreținerii în natură cu o rentă bănească.

Dacă au existat mai mulți debitori, contractul trebuie să arate dacă obligația continuă prin persoana rămasă în viață.

Neexecutarea obligației de întreținere

Creditorul trebuie să documenteze situațiile în care nu primește hrana, îngrijirea, medicamentele sau celelalte prestații promise.

Pot fi păstrate mesaje, notificări, facturi achitate de creditor, declarații ale persoanelor apropiate, documente medicale și dovezi privind condițiile de locuire.

Un conflict minor sau o neînțelegere ocazională nu determină automat desființarea contractului. Instanța analizează caracterul, durata și gravitatea neexecutării.

Debitorul trebuie să poată demonstra prestațiile realizate și refuzul nejustificat al creditorului, dacă acesta există.

Rezoluțiunea contractului

Atunci când obligațiile nu sunt executate fără justificare, persoana interesată poate solicita rezoluțiunea contractului.

Pentru motivele specifice neexecutării întreținerii sau comportamentului incompatibil cu bunele moravuri, rezoluțiunea este pronunțată de instanță.

Nu este suficientă o declarație unilaterală prin care una dintre părți afirmă că actul este anulat.

Dacă rezoluțiunea este pronunțată din culpa debitorului, acesta nu poate solicita restituirea valorii prestațiilor de întreținere deja executate în condițiile stabilite de lege.

Comportamentul care face imposibilă continuarea

Contractul de întreținere presupune adesea o relație personală de lungă durată.

Violența, amenințările, umilirea, conflictele grave, izolarea creditorului sau comportamentul abuziv pot face imposibilă executarea în condiții compatibile cu bunele moravuri.

Instanța analizează conduita ambelor părți și probele existente.

Creditorul nu trebuie să provoace în mod intenționat conflicte și apoi să invoce imposibilitatea continuării, iar debitorul nu trebuie să folosească dependența persoanei întreținute pentru a o controla.

Refuzul creditorului de a primi întreținerea

Creditorul poate refuza anumite prestații dacă acestea sunt necorespunzătoare, nesigure ori diferite de cele convenite.

Un refuz nejustificat și repetat poate avea însă importanță în stabilirea persoanei responsabile pentru neexecutare.

Debitorul trebuie să transmită oferte concrete și să păstreze dovezile că a încercat să își îndeplinească obligațiile.

Plasarea ocazională a unei sume de bani la dispoziția creditorului nu înlocuiește automat întreținerea în natură prevăzută în act.

Capacitatea și discernământul persoanei întreținute

Contractele sunt uneori încheiate la o vârstă înaintată sau în timpul unei boli.

Vârsta și diagnosticul medical nu înseamnă automat lipsa discernământului, dar notarul trebuie să verifice capacitatea persoanei de a înțelege natura și consecințele actului.

Într-o situație sensibilă poate fi utilă prezentarea unui document medical contemporan semnării, dacă notarul îl consideră necesar.

O adeverință obținută formal nu înlocuiește verificarea consimțământului liber și informat.

Influența, presiunea și izolarea

Persoana care urmează să primească bunul nu trebuie să exercite presiuni, să izoleze proprietarul de familie sau să îl determine să semneze fără explicații independente.

Creditorul trebuie să discute direct cu notarul și să poată formula propriile dorințe.

Plata onorariului de către debitor nu îi oferă acestuia dreptul de a controla conținutul actului ori răspunsurile creditorului.

Dovedirea prestațiilor de întreținere

Debitorul trebuie să păstreze dovezi rezonabile ale executării, fără a transforma relația într-un control umilitor al creditorului.

Pot fi utile facturile pentru alimente și medicamente, transferurile, documentele medicale, contractele cu îngrijitori, plățile utilităților și comunicările privind programările.

Un registru simplu al cheltuielilor poate preveni conflictele cu moștenitorii după deces.

Documentele trebuie să demonstreze legătura cu întreținerea creditorului, nu numai existența unor cheltuieli generale ale debitorului.

Ce trebuie stabilit în act înainte de semnare

Înregistrarea în cartea funciară

Dreptul dobândit asupra imobilului trebuie înscris potrivit regulilor de publicitate imobiliară.

În cartea funciară pot fi înscrise proprietatea debitorului, uzufructul ori abitația creditorului și celelalte drepturi stabilite prin act.

După deces, stingerea unui drept viager trebuie actualizată pe baza certificatului de deces și a documentelor solicitate.

Debitorul nu trebuie să considere că simpla posesie a contractului actualizează automat toate înscrierile.

Impozitele și costurile notariale

Părțile trebuie să cunoască onorariul notarial, tarifele de carte funciară și obligațiile fiscale aplicabile transferului.

Valoarea utilizată pentru calcul poate depinde de bun, evaluarea declarată, studiile notariale și regimul juridic al operațiunii.

Contractul trebuie să precizeze cine suportă costurile, fără a confunda cheltuielile autentificării cu prestațiile viitoare de întreținere.

Succesiunea după deces

Moștenirea trebuie dezbătută pentru bunurile și drepturile rămase în patrimoniul defunctului.

Contractul de întreținere trebuie prezentat notarului succesoral pentru delimitarea bunurilor deja transmise și a drepturilor stinse la deces.

Cheltuielile funerare, eventualele creanțe și acțiunile legate de contract pot necesita clarificări separate.

Faptul că principalul imobil a fost transmis nu înseamnă că procedura succesorală nu mai este necesară pentru celelalte bunuri.

Contractul nu poate fi înlocuit prin declarații de martori

Martorii pot fi utili pentru dovedirea modului în care obligațiile au fost executate, a condițiilor de viață sau a comportamentului părților.

Ei nu pot înlocui forma autentică obligatorie și nu pot crea după deces contractul care nu a fost semnat.

Afirmația rudelor că defunctul „a promis casa” nu transferă dreptul și nu echivalează cu un contract de întreținere valabil.

Documentele și informațiile necesare

• actele de identitate ale creditorului, debitorului și beneficiarilor;
• documentele privind starea civilă și regimul matrimonial;
• actul de proprietate asupra bunului transmis;
• documentația cadastrală și extrasul de carte funciară;
• certificatul fiscal și documentele privind eventualele sarcini;
• descrierea concretă a hranei, menajului și îngrijirii;
• regulile privind locuința, utilitățile și reparațiile;
• modalitatea de organizare și plată a îngrijirii medicale;
• dreptul de uzufruct sau abitație rezervat creditorului;
• durata și persoana în funcție de viața căreia se stabilește contractul;
• dorințele și obligațiile referitoare la înmormântare;
• procedura de dovedire, notificare și soluționare a neexecutării.

Greșeli frecvente la redactarea contractului

O greșeală frecventă este folosirea formulării „după deces” fără explicarea momentului în care se transmite proprietatea.

Contractul nu trebuie semnat sub semnătură privată, deoarece este necesară forma autentică.

Creditorul nu trebuie să transmită locuința fără să își rezerve un drept clar de folosință dacă intenționează să rămână acolo.

Întreținerea nu trebuie descrisă numai prin formula „toate cele necesare”.

Debitorul nu trebuie să promită îngrijire permanentă dacă nu are resursele și organizarea necesare.

Obligația de înmormântare nu trebuie omisă sau lăsată complet nedefinită.

Moștenitorii nu trebuie să presupună că pot anula actul numai pentru că bunul nu mai intră în succesiune.

Contractul nu trebuie utilizat pentru a ascunde o donație fictiv prezentată ca întreținere.

Plata unor sume ocazionale nu trebuie confundată cu executarea integrală a îngrijirii în natură.

Părțile nu trebuie să creadă că o declarație unilaterală poate desființa contractul în cazul unei neexecutări contestate.

Completarea online a unui model

Un formular online poate ajuta la pregătirea datelor părților, identificarea bunului și stabilirea prestațiilor dorite.

Modelul poate fi descărcat în format editabil pentru analiză și transmiterea informațiilor către notar.

Documentul generat online nu înlocuiește autentificarea și nu transferă singur dreptul de proprietate.

Notarul trebuie să adapteze actul la situația juridică a bunului, relația dintre părți, drepturile moștenitorilor rezervatari și protecția persoanei întreținute.

De ce este important un contract complet

Creditorul poate stabili în detaliu îngrijirea pe care trebuie să o primească și își poate proteja dreptul de a locui în imobil.

Debitorul poate cunoaște întinderea obligațiilor, costurile și condițiile în care dobândește bunul.

Moștenitorii și notarul pot înțelege ce bunuri au fost transmise în timpul vieții și ce drepturi au încetat la deces.

Dovezile privind prestațiile și cheltuielile funerare reduc riscul unui litigiu ulterior.

Un Contract de întreținere după deces trebuie înțeles ca un contract autentic încheiat în timpul vieții, ale cărui obligații viagere încetează la deces, cu excepția prestațiilor funerare și a efectelor patrimoniale care trebuie finalizate. Contractul nu poate fi creat retroactiv după moarte și nu trebuie confundat cu testamentul.